Scriere de povești despre cățelul Ax

Ești elev de școală primară sau gimnazială ? Vrei să te alături echipei de redactori Micii arici (Les p’tits hérissons), dar nu ai idei de subiecte de articole ? Poate că preferi să creezi povestiri, dar nici în acest domeniu nu ai inspirație ? Ai vrea să participi la un proiect de scriere de povești despre cățelul Ax ?

Scrieți povești despre cățelul Ax - Le blog du hérisson

Cine este cățelul Ax ?

Ax este personajul unei povestiri create de către un grup de copii români, în cadrul unui atelier de Scriere de Povesti organizat de Emanuela Gheorghiu, redactor al echipei Blogul ariciului (Le blog du hérisson). Emanuela a tradus povestea în limba franceza pentru ca aceasta să poată fi publicată pe site-ul nostru.

În această primă aventură, intitulată “Ax, catelul care voia să aibă superputeri” (“Ax, le petit chien qui voulait avoir des super-pouvoirs”), protagonistul nostru încearcă  să devină super-erou. Are nevoie, poate, de mușchi sau de o capă, ca Superman ? În final, cățelul nostru descoperă că soluția pentru a deveni supererou este să fie binevoitor cu ceilalți.

Ariciul (Blogul Ariciului) și Emanuela ar dori să vadă continuarea peripețiilor acestui mic erou. De aceea îți propunem să  îți folosești pana de scriitor pentru a da viață aventurilor lui Ax. Povestea ta va fi publicată apoi pe site-ul Blogul Ariciului (Le blog du hérisson, în original).

Cum să participi la proiectul de scriere de povești despre cățelul Ax ?

La fel ca în cazul redacției Micilor Arici (la rédac des p’tits hérissons), poți scrie singur sau în grup. Poți să propui fraților și surorilor tale sau prietenilor s învățătoare participe cu tine la acest proiect de scriere creativă. Poți spune despre proiect și învățătoarei, învățătorului sau profesorilor tăi și poți participa împreuna cu colegii de clasă.

Mai întâi, să știi ca niciun subiect nu este impus pentru crearea poveștii. Lasă-ți imaginația să zboare! Tu alegi aventura pe care o va trăi Ax în acest nou episod și tot tu alegi locul acțiunii.

Trebuie să respecți numai aceste două indicații :

  • În fiecare aventură a micului Ax, trebuie să apară tatăl și/ sau mama sa. Dar poți adăuga și alte personaje !
  • Creează o poveste dinamică, introducând dialoguri între Ax și ceilalți protagoniști.

Ai idei de noi peripetii pentru catelul Ax ? Vino și povestește-ne !

Pentru a ne împărtăși ideea ta și pentru a primi indicații de redactare, scrie-ne un email la adresa redatrad.emma@gmail.com. Emanuela va răspunde la toate întrebările tale !

Sunteți părinte și doriți ca al vostru copil să participe ?

Sunteți învățătoare sau învățător, profesor de gimnaziu, animator sau voluntar în domeniul lucrului cu copiii ? Doriți să continuați aventurile catelului Ax în cadrul unui proiect pedagogic ? Ne puteți contacta.

Copii și adolescenți, contăm pe voi pentru a participa la acest proiect de scriere de povești despre cățelul Ax și pentru a continua aventurile prietenului nostru patruped !